Memoriile Nadejdei Mandelștam, cuprinse in volumele Fara speranța și Speranța abandonata, reprezinta una dintre cele mai impresionante marturii despre viața in Uniunea Sovietica in timpul terorii staliniste. Daca prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelștam, Fara speranța, prezinta ultimii patru ani de viața ai lui Osip Mandelștam, cele doua arestari, exilul și moartea, precum și destinul postum pe care soția lui și-a propus sa-l aduca la cunoștința posteritații, cartea a doua – Speranța abandonata –, opera cu totul independenta, in care autoarea iși rememoreaza existența din momentul intilnirii cu Mandelștam, la 1 mai 1919, relateaza despre viața lor in deceniul al treilea și inceputul celui de-al patrulea, despre prieteni și ambianța literara: acmeiștii, Hlebnikov, Pasternak, Țvetaeva și, indeosebi, Ahmatova, a carei prezența nu a fost decit episodica in primul volum. incercare de a ințelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelștam, uneori foarte personala și patimașa, produce o impresie profunda, zguduitoare, constituindu-se totodata intr-o originala istorie a literaturii ruse din prima jumatate a secolului XX.
„Apoi, m-am intrebat adesea daca trebuie sa urli cind ești lovit și calcat in picioare. N-ar fi oare mai bine sa ințepenești intr-o semeție draceasca și sa raspunzi calailor printr-o tacere plina de dispreț? Și am hotarit ca trebuie sa urli. in acest urlet sfișietor, care nu se știe de unde rasuna in celulele inchise ermetic, aproape izolate acustic, sint concentrate cele din urma ramașițe ale demnitații umane și ale increderii in viața. Prin urlet, omul iși apara dreptul la viața, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor și impotrivire. Daca nu ți-a mai ramas nimic altceva, trebuie sa urli. Tacerea este o adevarata crima impotriva neamului omenesc.” (Nadejda Mandelștam)
„Nici o carte despre Rusia pe care am citit-o recent nu mi-a oferit o perspectiva atit de emoționanta și devastatoare ca perspectiva asupra iadului care a devenit Rusia in vremea lui Stalin din aceasta extraordinara lucrare dedicata poetului Mandelștam de devotata lui soție.” (Harrison E. Salisbury)
„Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei carți. A emite judecați asupra ei reprezinta aproape o insolența – chiar și judecați menite sa o ridice in slavi sau sa-i aduca un omagiu.” (George Steiner)